luni, 7 februarie 2011

Zambiti, va rog !

Azi am intrat intr-un magazin de chinezarii. Pur si simplu mi-a iesit in cale si voiam sa intru, sa casc gura . Am intrat in magazin si dupa ce am salutat politicos si nimeni nu mi-a raspuns, am intrat printre rafturi sa vad ce fel de marfuri au. Indata, o domnisorica, destul de "acra" la figura, s-a si infiintat in spatele meu, probabil cu initiativa "doriti sa va ajut cu ceva?", dar, cu gandul "vezi sa nu care cumva,  sa furi ceva!". Si atunci mi-a incoltit in minte postarea de azi. Unde au disparut zambetul si amabilitatea vanzatoarelor? Sau mai precis cand? Sau poate  nu le-au avut niciodata?

Imi amintesc ca, pe vremea Raposatului, cand mergeam la cumparaturi, indiferent ca eram la Alimentara, la marele Magazin Universal, sau chiar la restaurant vedeam vanzatoarele imbracate in halatele acelea gri, incruntate, unele dintre ele semanau cu niste vrajitoare si, care, nici macar nu se sfiau sa o arate si, pentru care, cuvinte precum "multumesc" si "buna ziua", le erau total straine.

Acum o saptamana am iesit cu prietenul meu in oras la o pizzerie. Alaturi de pizzerie este o cofetarie. Cei din Iasi o stiu,  este vorba de fosta cofetarie Opera. Stateam la masa si prin peretele din sticla aveam imaginea vanzatoarei din spatele galantarului.  O aratare cu chip de om trebaluia printre prajituri. Era o femeie la vreo 60 de ani, genul acela pe care eu il numesc "balabusta", cu o fata pe care ar fi invidiat-o si Muma Padurii. Cand si-a ridicat capul din galantarul cu prajituri, mi-a stat pizza in gat. Avea o privire de te facea sa ingheti.
Mi-a venit atunci sa ii strig :" Du-te acasa, femeie ! Bantuie pe cineva, sperie copiii obraznici, fa orice, numai nu mai sta acolo!"

Ma gandesc ca nimeni nu este vinovat de problemele celuilat, asa ca, sa fim amabili si sa zambim, nu ne cere un efort atat de mare, nu ne costa nimic, si cu siguranta ca am putea incuraja si pe cel din fata noastra sa zambeasca si sa se poarte la fel.

Imi amintesc, cand am fost in Olanda, ca, desi se spune ca nordicii sunt reci, pe mine, una, m-a surprins sa observ cat de veseli, amabili si comunicativi sunt. Sa mergi intr-un supermarket, de exemplu, si sa sa intri in vorba cu cineva, sa vorbesti de parca te-ai cunoaste cu persoana de cand lumea  desi nu l-ai vazut in viata ta, este un lucru obisnuit acolo, pe cand, la noi, daca dai "buna ziua" si zambesti mai mult, cand intri undeva, te ia lumea de nebun.

Asa ca, draga doamna de la cofetaria Opera (daca vei citi vreodata postarea mea, desi ma indoiesc), inchei aceasta postare cu un citat, pe care vi-l dedic, din Gabriel Garcia Marquez:"Nu înceta niciodată să zâmbeşti, nici chiar atunci când eşti trist, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău."(desi ...iar ma indoiesc!!!)






23 comentarii:

CARMEN spunea...

atâta vreme cât esti vânzatoare si ti-e strain faptul de a fi sociabila, amabila, îti lipseste placerea de a comunica, de a da sfaturi profesionale... atunci ori esti ruda cu "seful" ori esti doar în proba de lucru si zbori - saptamâna viitoare! ;)

Se-cret spunea...

Ai perfectă dreptate!Sunt 100%de acord cu tot ce ai scris minoki.

Lumi RO spunea...

Ohohoho, asta e un subiect care ma frige la degete. Asa e in Romania, sa iti povestesc cum e aici? Mai bine nu, doar atat, aici am invatat sa am zambetul pe fata mereu. Americanul, daca are mort in casa, cand se intalneste cu tine tot zambeste. De ce? Nu e lipsa de respect, din contra e respectul lui pt tine. In Romania cand am fost sa imi schimb pasaportul acum trei ani, bineanteles ca am zambit la poza, si au trebuit sa refaca poza pentru ca zambeam. Sau, alt examplu, mergeam pe strada si zambeam si se uita lumea la mine asa lung....poate credeau ca sunt putin dusa?

Mihaela spunea...

Da, imi amintesc vanzatoarele din Romania. Stii care e problema? Ca romanii care pleaca peste hotare raman la fel, si cand vanzatoarele si chelnerii sunt draguti cu ei, li se pare ciudat... Ne plangem de mila, dar nu vedem cat de incuiati suntem in propria noastra limitare. Si stiu exemple, care ma fac trista...

Adina spunea...

Eu daca intru in magazin si prind pe careva ca-mi sufla-n ceafa (de ce trebuie sa stea asa de aproape???),fac stanga imprejur si am iesit afara!!! Stii ce teorie am eu legata de diferenta dintre noi si cei din afara. Ei nu-si bat capul daca le ajung banii de mancare,deci le e mai usor sa zambeasca,eu chiar am observat ca de cand cu criza sunt mult prea multe fete triste pe strada...Imi place mult cum scrii,tine-o tot asa!!!

minoki spunea...

Dragii mei eu am ajuns la concluzia ca lipsa zambetului izvoraste dintr-o mare frustrare.
Mihaela, si eu stiu exemple care ma fac trista, de fapt tot ce ecriu este trist daca privesti din acel unghi...al tristetii. Numai ca incerc sa fac haz de necaz.

minoki spunea...

Va multumesc tutror pentru aprecieri si incurajari.

Miha spunea...

Foarte adevarat ceea ce zici, dar stii destul de bine ca adevarul e undeva la mijloc. :)

minoki spunea...

Care adevar , Miho? Si care mijloc?

Lumi RO spunea...

Eu scriu din prisma celui de afara care nu a uitat de unde vine, si care mor de ciuda ca sunt sute de mici chestii care le-am outea prlua de la altii sa ne gacem viata mai usoara, si nici nu investesti decat respectul pentru cel de langa tine. In afara e mai usor sa zambesti pentru ca sistemul de viata este altul, nu iti faci datoria fata de stat esti la margine, iti faci datoria, poti trai o viata linistita.

Anonim spunea...

In Olanda poate au motive sa zambeasca pe cand in Romania...nu prea. Si aici poti sa ma contrazici o saptamana degeaba pentru ca vorbesc din experientza, experientza insemnand DOAR UN EXEMPLU-fotografiile mele din Italia unde mi se citeste bunastarea psihica pe fatza si cele de aici in care un zambet -fortzat- e sarbatoare. Poate e valabil un 90% doar dar crede-ma, cum ochii sunt oglinda sufletului...si cu zambetul e cam tot la fel. O seara frumoasa, -Mishutza-

minoki spunea...

Mishutza, poate ne postezi si tu niste poze sa-ti vedem zambetul italian.

Anonim spunea...

legat de constatarea ta..ca ''ne lipseste zimbetul''(vinzatoarelor-vinzatorului) referindu-ma la cei din paranteza,am si eu o constatare,daca imi permitzi.observ ca generatziile mai tinere,au totusi acel zimbet si voce placuta,dar nu sunt instruitzi la un acapitol..e vorba de abordarea clientului.ori nu te baga in seama deloc,chiar daca te observa ca nu te descurci in unele situatzii,ori ''sare pe tine''cu acea expresie,care o cunoastem cu totzii.legat de ce am scris,nu generalizez. legat de babetele vinzatoare (tzesatoare) cum le numesc eu,,personal ma amuz cind vad ce fatza au!!! legat de noi romanii ca natzie..acel zimbet.am vazut poze trimise de frate-miu din anglia,sa vezi acolo,toata lumea zimbeste.personal,cred ca viatza,grijile ishi pun amprenta asupra fizionomiei.vezi o zi normala,in care nu se anuntza ceva spectaculos.cum primesti o veste buna,un lucru care te bucura,ai o alta fatza,iar daca cineva iti face o poza asa p[e ascuns,vei constata altceva si inchei spunind ca poate asa este profilul romanului TRIST! oare asa o fi,TRIST???? vreau sa cred ca NU!!!

minoki spunea...

Anonim, asa este avem viata grea aici in Romania, dar haideti sa recunoastem ca tot romanul s-a si invatat sa se planga.Si cred ca voi avea o alta postare pe aceasta tema.

Anonim spunea...

scz.am uitat sa ma semnez.FLORINASH sunt,am incheiat''vreau sa cred ca nu....''foarte bun subiectul tau,ca si constatarile tale personale,dar care le traim vrem,nu vrem cu totzii. astept comentariul cu nerabdare,precum..ca romanului ai place sa se plinga.merita de comentat.succes!!!

Alina spunea...

Nu ma pot abtine sa comentez si eu. Citind articolul si apoi comentariile, mi-am dat seama de un lucru. Mai tineti minte ca pe vremuri sa fii vanzatoare la magazin era mare lucru; din sistemul de relatii nu trebuiau sa lipseasca vanzatorii, ca deh, marfurile erau rare. Si atunci atitudinea vanzatoarelor era una superioara si cam indiferenta si daca n-au iesit intre timp la pensie, s-a cam pastrat. Vanzatorii tineri se cam comporta ca si cum ti-ar face o favoare ca te baga in seama si majoritatea tinerilor privesc aceste joburi ca o situatie temporara, asa ca nu investesc nici macar un zambet. Vina e si a patronului si poate si a felului in care traim. Totusi am observat in ultima vreme ca atitudinea se schimba in general. Asa ca sper ca ceea ce ai povestit sa devina o exceptie :)

minoki spunea...

Alina ai mare drpetate pana la un punct. Cand ai spus ca atitudinea se schimba. Eu nu simt ca s-ar schimba ceva...

georgiana spunea...

Minoki, aşa-i! Nişte acrituri care n-au ce căuta într-un job dintr-asta care presupune lucru cu publicul. Situaţia asta n-o întâlneşti numai la magazine, cofetării şi pizzerii ci şi pe la primărie, finanţe publice etc. Fireşte, mai sunt şi excepţii.

minoki spunea...

Deci la finante si primarii e si mai rau.

Alina spunea...

Si cand te gandesti ca cei din primarii si din finante sunt platiti din banii nostri, ai contribuabililor ! Oare ei au aflat lucrul asta? :)

minoki spunea...

Apoi asta este cel mai trist. Ca ei stiu...

viusverbalis spunea...

Sa te fereasca D-zeu si maica Precista, d-astia de-ntarca copiii...

minoki spunea...

ha ha ha!

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu