Mare e gradina Ta, Doamne !

E vineri. Ma gandesc ca maine fiind sambata si mare pomenire a mortilor, sa merg si eu sa dau de pomana . Nu stiu care este randuiala la biserica pentru astfel de momente, asa ca sun pe matusa-mea sa-mi spuna ea ce si cum sa fac. Inteleg din spusele ei ca nu este nimic complicat, pot duce ceva mancare, un pic de vin , un pomelnic scris si bani. Zis si facut.

Ma infiintez sambata dimineata pe la ora 9 cu sticla de vin, cateva pachete de biscuiti, niste mere , banane, si niste colaci.Am uitat sa spun ca era perioada de post. Nu mica mi-a fost surpriza sa constat ca biserica, destul de mare, era plina ochi. Dintr-o parte in alta, sunt insirate cateva randuri de mese, pline pana la refuz de tot felul de mancaruri, de parca nimerisem la o expozitie culinara. De o parte si de alta a meselor, asezate pe scaune, o gramada de femei , cele mai multe pensionare(bineinteles!!!), discutau de zor. In momentul cand am intrat in biserica toate privirile s-au atintit aspura mea. Dupa ce am fost masurata din cap pana in picioare de babele curioase , de parca eram un intrus intr-un club privat, m-au lasat sa imi vad de ale mele.
In zadar cautam si eu o bucatica de masa sa imi pun modestele pomene . Totul era plin dintr-un capat in altul cu tot felul de scofeturi: in fata unei doamne un platou imens cu prajituri cu nuca de cocos si niste struguri pe care cred ca a dat jumate de pensie , alaturi, pe un alt platou si mai mare, troneaza pe langa barcutele de ardei umplute cu pate si niste prajituri de casa, un ditamai ananasul!

In sfarsit, gasesc un colt de masa mai aerisit. O rog pe doamna cu palarie, care imi dau seama ca este stapana coltului de masa, sa mai stranga un pic farfuriile, sa incap si eu.
-Nu se poate! Aici e ocupat , duduie, imi raspunde sec. Aici vine vecina de la 3. Inca nu a ajuns, dar trebuie sa apara.
O injuratura mi se opreste brusc la iesirea din gura, pentru ca relizez ca sunt intr-o biserica.

Gasesc un loc, in sfarsit, si imi asez si eu pomenele. Ma duc si dau pomelnicul preotului care citeste in nestire numele celor morti . Nu-l asculta nimeni. In biserica este un vacarm in crestere. A aparut si "doamna de la 3". Doamna cu palarie o intreaba cu voce tare, nesinchisindu-se ca se afla totusi intr-un lacas de cult:
- Doamna Marlena , ati adus cafeaua?
- Vai, doamna Niculina, da' se poate? Cum sa nu? Si scoate un termos imens din care ii toarna doamnei Niculina, si altor catorva"doamne" din vecintatae.

Din celalat capat al mesei, adica si din celalat capat de biserica se aude o voce:
- Doamna Marlena , mai aveti cafea?
- Da mai am. Se uita spre colegele de la masa si cu un ton rugator le spune:
- Dati termosul din mana in mana, sa ajunga si la doamna Georgeta in fund!

Si cum la o cafeluta mereu se incing si barfele, dragele mele "doamne" incep s-o barfeasca pe madam Pescariu, care nu a mai dat pe la biserica de vreo 2 saptamani. In tot acest timp bietul preot citeste neincetat numele mortilor de pe pomelnice, fara sa-l asculte nimeni pentru ca madamele sunt prea preocupate de alte discutii.
Din cand in cand de la masa mare si insufeltita de cafeluta doamnei Marlena si barfele la adresa domanei Pescariu, se mai ridica cate una si isi face cruce . Este pomelnicul cu numele mortilor ei. Sau nu? Pentru ca de o ora preotul rosteste aproximativ aceleasi nume. Si nimeni nu il asculta.

O cruce mare imi fac si eu si ies din biserica, nu pentru ca mi-as fi auzit pomelnicul, ci de mirare pentru ca "Mare e gradina Ta, Doamne !"