vineri, 4 februarie 2011

La multi ani,blogul meu drag!




Astazi implinesc un an de blog, drept pentru care, postarea mea aniversara doresc sa o dedic prietenei mele  Miha Prajitureasa .
Sincer  va spun ca, daca nu ar fi fost ea sa ma incurajeze, acest blog nu ar fi existat si, implicit, viata mea ar fi avut alt curs.


Cand am inceput sa scriu am facut-o timid, crezand ca nimeni nu imi va citi postarile , sau ca, cei ce vor citi, vor rade de mine pentru stangacie.
 Nici nu banuiam atunci ca primul meu comentator, pe care nici nu il cunosteam la vremea aceea, avea sa-mi devina curand partener de viata. Vreau sa-i multumesc si lui pentru sustinerea de atunci si pentru tot ce s-a intamplat frumos intre noi de atunci si pana astazi.

Apoi a urmat o perioada de vreo cateva luni de absenta, din motive pur obiective, dar acum  sunt bucuroasa pentru ca  mi-am reluat in forta activitatea. Sunt si mai bucuroasa pentru ca am castigat si mai multi prieteni aici, in blogosfera, si vreau sa le multumesc tuturor celor care mi-au sustinut prin comentarii blogul si sa-i asigur pe toti ca ii am aproape de suflet.

Si ca sa inchei intr-o nota de umor, cum ii sade bine romanului, o sa va arat mai jos ce am primit in dar , in urma postarii mele de ieri!

 Le multumesc celor trei baieti care s-au gandit sa-mi aline suferinta, din postarea de ieri, si sa ma felicite cu ocazia implinirii unui an de blog! Desi mi-as fi dorit sa vad mai mult ....ma multumesc si cu atat! Thank you , boys!!!!

35 comentarii:

gaby_d spunea...

La multi ani, Mino-blog!
Ca scrii frumos, nu ma mai repet.:D
La cat mai multe postari, la cat mai multi cititori/comentatori, inspiratie si..sa fii sanatoasa!

minoki spunea...

Multumesc frumos!

iulian berzuc spunea...

Eiiiiiii!!!!!! La multi ani din partea "primului comentator"!

tetris spunea...

La multi ani si la multe postari inspirate!

Miha spunea...

La multi ani! La cat mai multe postari, vizitatori si comentatori. :))

Daca stiam ca vin si la mine baietii aia sa-mi aduca un cadou imi serbam si eu cei 2 ani de blog in ianuarie. :)))

minoki spunea...

Miho, inca o data iti multumesc pentru tot, si , la anu iti trimit si tie baietii daca ti-au placut asa de mult.

Mariana spunea...

LA MULTI ANI si toate bune voua la ceas aniversar!

Miha spunea...

Eiii...nu-s tocmai genul meu, dar daca imi aduc un cadou....:))))

Traian spunea...

La multi ani blogului tau,

de la un carcotas sadea !

Sa mai scrii, ca o faci bine!!

minoki spunea...

Mariana , multumsc frumos!

minoki spunea...

Mihooo, draga, daca ii vezi crezi ca o sa devii si tu genul...

minoki spunea...

Traiane, mulumesc de urari , de aprcieri si o sa o mai fac atata timp cat o sa am prietenii de pe blog aproape. Si deja esti unul din ei.

Lumi RO spunea...

La Multi Ani blog-ului tau, si La Multi Ani si voua ca si cuplu, ca daca nu ma inseala amintirile, cam prin iarna s-a infiripat ceva intre voi! Keep going!

Lumi RO spunea...

Am uitat sa te felicit pentru cadou, poate ii trimiti si pe la noi.

minoki spunea...

Lumi , multumesc frumos de urari, si tu ai fost un cititor constant, si pentru asta o sa trimit si la tine cadoul meu. dar la anul cand o sa aniversezi si tu un an de blog. Sic!

M.NECHITA spunea...

La multi ani! Ani cu multe postari si din ce in ce mai multi cititori !!!!! si sa te vad la buimacii mai des!!!!!!!

Anonim spunea...

la multi multi ani blogului tau!!! trebuie sa recunosc..ca pina acum,nu m-am uitat,n-am citit bloguri,efectiv n-am avut aceasta curiozitate.dar gratzie tie,am vazut ''cu ce se maninca'' un blog si te felicit,ptr.cum il faci.are de toate,bun gust-simtz-serios,hazliu uneori,ce mai are''SARE SI PIPER''!!! te asigur ca voi fi un consumator,''un devorator'' fidel al blogului tau.te asigur,ca atit cit voi reushi,voi lasa si eu cite un comentariu.itzi multzumesc,ca ''imi dai de treaba''seara de seara.BRAVO SI SUCCES!!! FLORINASH!

minoki spunea...

Mirelo, nu pot decat sa-ti sar'na!

minoki spunea...

Florinash, multumesc din suflet pentru vorbele frumoase. Promit ca osa incerc sa fiu aproape seara de seara cu postari.

Adina spunea...

La cat mai multe aniversari pe blog! Cand ai zis la inceput ca ti-a schimbat viata,felicitari pentru partener! Asta da romanta online!

minoki spunea...

Mitinita, multam fain! Nici eu nu as fi crezut ca se poate,dar uite ca a fost o romanta on line transformata, mai apoi, intr-una reala.

Anonim spunea...

Multumesc pentru vizita la mine, la multi ani blogului tau si la multe articole inspirate!

minoki spunea...

Multumesc , Teo!

CARMEN spunea...

daca e sarbatoare, atunci un calduros La multi ani! sa ai inspiratie si placere ori de câte ori deschizi paginile blogului tau! sa-ti aduca si mai departe multi prieteni de calitate!

minoki spunea...

Carmen , iti multumesc . Mereu ai cate o vorba de suflet pentru fiecare.

georgiana spunea...

La multi aniiiiiiiiii!! şi scuze de întârziere!!
Pupăciuni multe!

Claudia spunea...

la multi ani fata draga si la multe multe postari. blogul tau va reprezenta intotdeauna mult pentru mine pentru ca ai fost prima pe care am gasit-o si mi-a placut. te pup

minoki spunea...

Gerogiano, multumesc mult. Si apoi oricand e loc de primit pupaturi,

minoki spunea...

Anaca, draga mea, multumesc frumos . Daca stau si ma gandesc cred ca la fel a fost si cu blogul tau de filme, si apoi cu jurnalul de care sunt mai apropiata, pentru ca eu nu sunt o mare cinefila. Multumesc !

Se-cret spunea...

La mulți ani blogului tău minoki.Îți doresc să scrii multe postări,să-ți producă multă satisfacție,să primești nenumărate comentarii și să-ți petreci timpul pe blog cu plăcere!!!

minoki spunea...

Se-cret , multumesc din suflet.

.✿*E LENA*✿. spunea...

LA MULTI ANI!
SI SCUZE DE INTARZIERE SCUMPO!
O SAPTAMANA FRUMOASA ITI DORESC!
TE PUP SI IMBRATISEZ CU DRAG!

minoki spunea...

Multumesc frumos,Elena!

Vuvuzela RO spunea...

La multi ani frumoaso! Tanti Vuvuzela (RO) te pupa si te felicita pentru blog, chiar daca abia acum te-am descoperit. Eu sunt din Buftea, un oras mic din Ilfov, tu din Iasi, nu? Eeeee... cum se zice, alte "bordeie, alte obiceie..." ( sic!).
Daca vrei, ma adaugi la blogroll. Eu te adaug si inca odata, - succes!
Pwup!

minoki spunea...

Incantata de cunostinta. Multumesc frumos de urari!

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu