Primul meu zbor

Postarea de astazi o dedic lui Traian, care va zbura la vara cu avionul, cu urarea: Traiane, curaj, ca nu e necuratul chiar asa de negru!

V-ati prins ca e vorba de primul meu zbor cu avionul, o experienta care merita povestita zic eu...

Era cu un an  jumate in urma cand am plecat in Olanda.

Am ajuns la aeroport fix cu doua ore inainte de decolare pentru chek-in si cele necesare inaintea plecarii. Emotiile sunt mari, mult prea mari pentru mine, cu atat mai mult cu cat toti prietenii mei care au mai zburat cu avionul,  au tinut neaparat, pe langa incurajari, sa imi impartaseasca, in acelasi timp, fiecare din simtirile lui, traite la decolare sau aterizare.  Care mai de care cu: "o sa te doara capul", "o sa ti se infunde urechile'', " o sa te doara dupa cap", "ba nuuu", spune altcineva, "pe mine m-a durut in frunte, si am avut o senzatie de voma.''Eu am o senzatie ca o sa-mi dau duhul mai ales ca voi zbura singura. 

Dupe verificarile de rigoare de la biroul chek-in,  ajungem in fata detectorului de metale, unde prietena mea, care m-a insotit la aeroport, isi ia ramas de bun de la mine.

Fac ochii cat cepele, pentru ca eu credeam ca va merge cu mine sa-mi fluture batista pana in buza avionului.

-Pana aici am voie sa te conduc, imi spune.

-Vai de capul meu, si eu cum ma descurc mai departe?

-Dupa ce treci de poarta vei fi indrumata si vei avea indicatoare imi spune.

Ajung la detectorul de metale. Tin sa va spun ca afara erau aproape 30 de grade, desi eram in octombrie, iar eu eram incaltata cu cizme pentru ca, in Amsterdam, unde aveam sa zbor, stiam ca sunt in jur de 10- 15 grade. Imi scot ceasul de la mana, predau bagajul, poseta si trec. Blestemata de poarta incepe sa tiuie pentru ca cizmele mele erau decorate cu ditamai cataramele de metal de care uitasem. De emotie. Un nene cu cascheta ma intoarce din drum si ma pune sa ma descalt. Ma uit la el de parca mi-ar fi cerut sa-mi dau chilotii jos de pe mine. Ma asez timid pe un scaun si ma descalt, sub privirile (bineintele cum e romanul nostru curios din fire), publicului ce statea la rand. Trec prin poarta, incaltata cu niste ciupici din niste pungute in picoare, si ma rog sa nu mai tiuie din nou blestemata de alarma pentru ca nu stiu daca mai sunt dispusa sa mai dezbrac ceva de pe mine. 

In sfarsit trec cu brio, ma asez pe scaun si ma incalt, bineinteles tot sub atenta supraveghere a celor ce stau la rand, imi iau bagajul si ma indrept spre poarta de unde vom fi imbarcati. Aeroportul mi se pare ceva imens si eu sunt ceva ...foarte mic. Tot drumul pana la avion m-am rugat sa am o femeie pe locul de langa mine. Imi inchipuiam momentul decolarii, cand o voi ruga sa ma lase sa o tin de mana si sa-mi spun tot arsenalul meu de rugaciuni la Cel de Sus , chiar daca voi fi asa aproape de El sa ma lasa sa ma intorc cu bine pe pamant.

In sfarsit ajung la poarta, de la care, un autobuz, din acela de pe vremuri, de navetisti, ne preia sa ne duca la avion. Inauntru este foarte cald si mult praf. Ajungem la avion si ne urcam unul cate unul. Stewardesele si comandantul avionului ne intampina cu un salut si un bun venit. Vreau sa raspund dar, din cauza emotiilor,  in loc de "buna ziua", imi iese un pitigaiat ascutit din gat. Ma asez pe locul meu si ma rog in continuare sa apara o femeie care sa ocupe unul din cele doua locuri de langa mine.

In sfarsit apar si posesorii celor doua scaune, decat ca, in loc de femeie, apar doi masculi, gen smecherasi de Dorobanti, cu camasile descheiate pana la buric, cu piepturile la vedere si proaspat epilate cu lanturi de aur la gat, cate trei la numar de fiecare. Cel de langa mine vorbeste la telefon in continuu. Cred ca e genul acela de persoana care se da mai ocupata decat este si, cu siguranta, mai importanta decat ar fi in realitate.. 

Intre timp eu am luat forma scaunului. De inclestata ce sunt nu cred ca ma mai poate ridica cineva de pe scaun decat doar daca ma dezloca de acolo. Nu ma mai misc, nu mai clipesc , nu mai respir, dar in schimb ma rog in continuare, daca Dumnezeu nu mi-a trimis  o femeie langa mine, macar sa am un zbor linistit. Vecinul meu, dupa ce a dat 5 telefoane in doua minute, se intoarce si ma intreaba cu un aer foarte interesant pe el:

-Auzi, oare stewardesele astea mai au parfumuri de vanzare? Ca mi-as lua si eu vreo doua. Ei, au pe dreacu, in avionul asta de rahat. Eu i-am zis lui cocalaru' asta sa mergem cu KLM da' el nu si nu! Mergem cu TAROM, ca e mai ieftin!

"Dar cu ce ti-am gresit eu, Doamne?"  ma intreb in sinea mea simtind ca-mi vine sa-l pocnesc pe smecherul  de langa mine, care intre timp s-a mai apucat sa mai dea un telefon ignorand chiar si avertismentul  stewardesei de a inchide celularul pe perioada zborului.

Deodata motoarele avionului se pun in miscare. Stewardesele se aseaza pe culoar si incep sa explice in romana si engleza prin cuvinte si mimica ce sa facem in caz de prabusire a avionului, cum sa ne punem mastile de oxigen unde si cum ne punem vestele de salvare si pe unde sa o luam la sanatoasa (daca mai apuca usile sa se deschida). "Buuun, exact asta imi lipsea acum! Dupa acest spectacol chiar m-am linistit", imi spun in gand in timp ce simt ca inima mea va exploda ca o grenada.

In sfarsit avionul se pune in miscare si...

                                                        va urma