vineri, 15 aprilie 2011

Birocratia omoara Romania

Dragii mei, cine s-a nascut in Romania, si , mai ales, cine are puterea sa mai si traiasca in ea, chiar ca e super erou! Ce americani? Ce vorbim noi despre astia?  Astia sunt cei mai tari? Astia sunt mici copii pe langa noi! Cei mai tari suntem noi care reusim sa supravietuim zi de zi in aceasta Romanie bolnava.

Azi am fost la primarie sa scot un aviz de principiu. Pentru necunoscatori va spun ca nici eu nu stiu ce inseamna acest aviz  sau mai bine zis ce rol are, desi, il scot de 13 ani pentru tatal meu, care are o mica afacere.
Azi m-am prezentat a treia oara la primarie pentru acest nenorocit de act pentru ca mai fusesem acum 3 saptamani sa depun actele, dar saptamana trecuta mi s-a spus, dupa multe plimbari de colo colo, ca pentru eliberarea avizului, mai am nevoie de un certificat nou, prin care tatal meu sa dovedeasca ca nu are datorii la stat. Am intrebat ce trebuie sa fac sa obtin acest certificat.Mi s-a spus ca am de completat o cerere si de platit o taxa pentru eliberarea lui.  Ma costa 12 lei sa-l scot in trei zile si 22 de lei la urgenta daca vreau certificatul tot azi.  Bineinteles ca fiind in mare intarziere, am spus ca platesc la urgenta. 

Dar in timp ce stateam la rand, un gand incepe sa ma misune rau de tot; apoi cum vine asta? Trebuie sa dau bani la stat ca sa arat ca nu am datorii la stat? Unde s-a mai pomenit asa ceva? Si peste 6 luni cand va trebui sa scot acest aviz din nou (pentru ca se reinnoieste la 6 luni) voi plati din nou  sa dovedesc ca nu am datorii la stat? Asta pe langa alte taxe pe care trebuie sa le platesc pentru avizul insine.

Ei, doar nu s-o supara tata acu', ca doar nu o muri el pentru 40 de lei pe care ii plateste din 6 in 6 luni , chiar daca afacerea lui se taraie de azi pe maine! Doar nu s-o pune el la banii astia dupa ce, cu doua zile in urma, a platit 800 lei la Sanatate, dupa ce i-a venit acasa instiintare de executare silita de parca ar fi fost ultimul infractor. Aaa, am uitat un mic amanunt: tata este pensionar si mai este taxat si cu cei 5.5% din pensie. Deci, dupa un calcul scurt va dati seama ca este taxat de doua ori cu contributia la CAS.Dar nu conteaza, el sa fie sanatos la cei 80 de ani, sa mai munceasca sa poata plati taxele la stat in continuare.




24 comentarii:

florentin spunea...

Eterna si surprinzatoarea Romanie cu a ei fascinanta birocratie!

Mihai Motrescu spunea...

platim o gramada la stat si macar daca am primi ceva...dar banii se duc in contul firmelor cu pile care fac contracte grase cu statul...eu tot nu pot sa imi scot din cap cum se izoleaza in Bucuresti blocurile cu 90 de euro pe metru patrat cand eu stiu ca nu costa izolatia mai mult de 20 de euro pe metru patrat...diferenta de 70 de euro sunt banii care merg in contul a nu stiu cate firme care s-au inventat sa mai ia cate un comision,sa mai faca cate o invarteala cu banii statului sa le ramana si lor ceva

Lumi RO spunea...

Un sfat: fa-te prietena cu persoana cheie de la aceste avize!

Sophie spunea...

o cat am suferit la interactiunea cu diverse organe ale statului; initial am banuit ca isi bat joc de mine, dupa care am inteles ca ei asa functioneaza si nu au nici un interes sa schimbe ceva, pentru ca lor chiar le este bine

Irina spunea...

Nu pot sa spun decat... trist. Foarte trist. Au nenorocit o gramada de oameni cu noile lor legi si cu fel si fel de noi plati, care mai de care mai absurde. Pe langa faptul ca investesc o gramada de bani in asa-zisele formulare electronice prin care teoretic poti depune diverse acte sau iti poti plati darile la stat (practic nu pre poti), dupa ce ca ne trateaza ca ultimii oameni cand ne incarca cu sute de hartii fara valoare si cu statul la cozi imense, si cu trimisul de la o coada la alta, ca una nu e de ajuns, ne mai iau bani si pe te miri ce. Eu cred ca, in curand, va exista taxa si pe aerul respirat. Pacat ca nu va exista niciodata taxa pe prostie!

Andreea Toma spunea...

Tipic romanesc...asa isi bate joc statul de cetatenii sai...sunt prea multe prevederi legale fara logica, taxe fara nicio justificare...C-asa-i la noi.

.✿*E LENA*✿. spunea...

Frumos titlu..
Un weekend superb scumpo!
Te pup și îmbrățișez cu drag!

minoki spunea...

Florentin este buna ideea de titlu.

minoki spunea...

Mihai nu stiu care este mersul in Bucuresti dar te cred, pentru ca orice este posibil la noi.

minoki spunea...

Lumi, crede-ma ca nu m-as putea imprieteni in veci cu asemena perosnae. Se vede ca ai plecat demult si ai cam uitat aerul acela plictisit cu care esti tratat.

minoki spunea...

Sophie , asa este. Sa te fereasca Dumnezeu sa trebuiasca sa ai de a face cu asemenea persoane.

minoki spunea...

Irina ,ai mare dreptate. Din dorinta da e nu plictisi nu am vrut sa intru in amamnunte dar nu am mai povestit ca a trebuit sa depun doua randuri de acte pentru ca primele cred ca s-au pierdut si eu am fost purtata de colo colo ca doar nu s-or deplasa ei sa vada de actele mele.

minoki spunea...

Andreea, acestei taxe chiar nu ii vad rostul pentru ca atata timp cat o perosna sta la calculator si scoate certificatele astea prin care se dovedeste ca nu am datorii la stat nu stiu de ce trebuie sa platesc pentru aceasta hartie 22 lei. Nu am mai spus ca pentru trei semnaturi am batut la trei birouri.

minoki spunea...

Elena, frumos titlu, trista postare.

FLORINASH spunea...

mda..nu degeaba incurajez eu,plecarea din aceasta tzara.nustiu,o fi mai bine,mai rau,dar nu cred ca exista tzara pe aceasta planeta,care sa nu aiba un orizont,sa functzioneze totul atit de haotic.ai multzumesc BUNULUI D-ZEU,macar ca in aceasta tzara macar este liniste, si nu avem calamitatzi naturale,ca fix asta ne mai trebuie..

Traian spunea...

Ma mir ca te miri...

BlueRiver spunea...

Asta ne omoara, birocratia si taxele... eu am patit-o la banca, la BCR, unde aveam un cont unde imi primeam salariul, cu ani in urma(l-am folosit doar pentru a primi salariul, cand lucram in Bucuresti, atat) nu aveam credite, nimic... cand am venit in Giurgiu si ni s-a impus sa ne facem carduri, mi-am facut la alta banca, am facut un descoperit de card... dupa un an m-am mutat la alta banca, unde am facut o refinantare la descoperitul pe care il avea, dar figuram cu un cont si la BCR, asa ca a trebuit sa inchid acel cont si sa aduc o adeverinta... am mers pentru inchiderea contului, a trebuit sa platesc 8,70 lei nu stiu ce taxa, apoi sa deschid un cont in valuta, sa platesc echivalentul a 6 euro, ca sa-mi inchida contul ala, in care, doar imi primeam salariul, si sa-mi dea o adeverinta s-o duc la banca unde faceam refinantarea :(... si exemple am multe...

Anonim spunea...

Bai, sunt nişte incompetenţi pe la ghişeele astea ceva de groază! de fapt tot sistemul de mare rahat. O să scriu şi eu despre o chestie întîmplată ieri...

minoki spunea...

Florinash ai dreptate. Cred ca o calamitate ne-ar pune de tot pe linie moarta.

minoki spunea...

Traine stii vorba aia can spui ca le-ai vazut pe toate. Ei uite ca in tara asta mereu ai de ce sa te miri.

minoki spunea...

Blueriver, deja asta este alta poveste. Eu vorbeam de sectorul de stat in postare unde ne scurg astia de bani cu tot felul de taxe care mai de care mai ciudata. Dar la banci e alta poveste. Ca deja intram pe sector privat si cred ca o sa postez si pe aceasta tema niste povestioare.

minoki spunea...

Georgiano, am vazut si eu. De 13 ani le stiu pe toate"doamnele" intepate in cur de pe la ghiseele de la primarie. Nu e destul ca tstaul ne fura ca ep ultimii prosti. Trebuie sa mai induram si umilintele unor nesimitie de la ghisee.

corina spunea...

Minoki incet incet si celelalte state o iau usor dupa Romania!Si aici e birocratie cat duce carul!Daca mergi la banca in acea zi uita de celelalte treburi...
Daca mergi la medic acelasi lucru.
Daca intri int-un cabinet notarial poti sa-ti iei si lectura cu tine...etc,etc.... si uite asa devenim frati cu Romania!

BlueRiver spunea...

Pai am mai scris un comentariu pe undeva, nu mai stiu la cine, despre plimbarile de la un ghiseu la altul, pentru a rezolva o singura problema, pe la administratiile financiare (sect.5 Bucuresti, de exemplu)

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Trimiteți un comentariu